În acel moment, Alejandro a ridicat o cutie.
Înăuntru erau albumele foto ale părinților mei și ceasul de buzunar al tatălui meu.
„Și astea merg la gunoi.“
„Să nu îndrăznești să le atingi“, am spus.
Toți patru au izbucnit în râs.
Apelul s-a încheiat.
Încă tremurăm când Ricardo Salgado a intrat în camera mea.
Purta o mapă gri.
„Avem câteva probleme“, a spus el. „Alejandro a încercat să se dea drept proprietarul uneia dintre clădirile tale de birouri pentru a o folosi ca garanție pentru o tranzacție financiară. La firma lui a fost deja demarată o anchetă internă.“
„Cum poate cineva să fie atât de prost?“
„Pentru că ani de zile a crezut că tot ce vede în jurul lui îi aparține.“
Apoi a pus mapa gri pe patul meu.
„Dar asta nu e problema cea mai gravă.“
A scos un document.
„Deoarece Claudia este acum implicată direct în disputa patrimonială, am făcut o verificare a trecutului ei juridic. Am găsit un proces anterior pentru stabilirea paternității. În dosar se află un test genetic autentificat oficial.“
Un fior mi-a străbătut șira spinării.
„Despre bebeluș?“
Ricardo a dat din cap.
„Da.“
„Și Alejandro?“
Avocatul s-a uitat drept în ochii mei.
„Alejandro nu este tatăl.“
În acel moment, am înțeles că trădarea care mi-a distrus căsnicia se baza de fapt pe o minciună și mai mare.
Și totuși încă nu știam cine este adevăratul tată…
nici de ce l-a ales Claudia tocmai pe soțul meu, dintre toți oamenii.
PARTEA 3
Două zile mai târziu, medicul mi-a permis să părăsesc clinica pentru câteva ore.
A protestat, dar în cele din urmă a fost de acord când i-am explicat că nu vreau să mă cert, să mă grăbesc sau să fac efort.
Pur și simplu trebuia să particip la o întâlnire importantă.
Am ajuns în Santa Fe la nouă dimineața.
Turnul de sticlă în care lucra Alejandro era proprietatea uneia dintre companiile imobiliare ale familiei mele.
El nu știa asta.
Ani de zile se lăudase că „firma lui“ închiriase un birou într-una dintre cele mai exclusiviste clădiri din oraș datorită talentului său.
În realitate, îl cunoșteam personal pe directorul executiv, Esteban Robles.
În plus, trustul familiei noastre deținea o participație semnificativă în companie.
U trenutku kada sam zakoračila u hol, začula sam Alejandrov glas.
Čak i pre nego što sam ga ugledala.
Doveo je Claudiu i bebu na svoje radno mesto.
„Želeo bih da vam predstavim svoju pravu porodicu“, govorio je pred nekoliko svojih kolega. „Konačno sam se rešio bolesne žene koja je godinama živela na moj račun.“
Claudia se ponosno nasmešila.
Alejandrovi roditelji su takođe bili tamo.
Samo su njihovi izrazi lica bili potpuno drugačiji nego dan ranije.
Njegova majka je plakala.
„Alejandro, blokirali su transfere. Banka nas sada juri zbog novih kredita zbog radionice. Rekao si da će novac nastaviti da dolazi.“
Alejandro je razdraženo odmahnuo rukom.
„Mama, smiri se. Ja ću to rešiti. Camila je blokirala račune samo zato što je ogorčena.“
„Dugujemo skoro dva miliona pesosa“, rekao je njegov otac. „Kupili smo nove mašine jer si se kleo da su ti transferi dolazili iz tvog sopstvenog novca.“
Alejandro se osvrnuo oko sebe, pa utišao glas.
„Kad postanem direktor, ovo će biti samo sitniš.“
U tom trenutku otvorila su se vrata direktorskog lifta.
Esteban Robles, Ricardo Salgado i ja izašli smo napolje.
Ceo lobi je utihnuo.
Alejandro me je ugledao i onda se podrugljivo nasmejao.
„Jesi li došla da me moliš da te primim nazad?“
Nisam odgovorila.
„Camila, gotovo je. Čak i da puzeš preda mnom na kolenima, ne bih ostavio Claudiu. I odblokiraj moje kartice. Igraš se novcem koji nije tvoj.“
Esteban je istupio napred.
„Gospodine Méndez, dosta je.“
Alejandro se nasmejao.
„Esteban, ovo je bračna stvar.“
„Ne. Od trenutka kada ste podneli falsifikovana dokumenta da biste polagali pravo na vlasništvo nad imovinom koja vam ne pripada, ovo je postalo korporativna stvar.“
Alejandrov osmeh se ugasio.
Esteban je pokazao ka podu.
„Ovu zgradu poseduje kompanija koju kontroliše gospođa Camila Mendoza.“
Alejandro se nervozno nasmejao.
„To je nemoguće.“
„I fond porodice Mendoza je jedan od glavnih investitora naše kompanije“, nastavio je Esteban. „Žena koju ste upravo nazvali parazitom ne samo da stoji na strani vlasništva ove zgrade, već je i njena porodica finansirala nekoliko naših ključnih projekata.“
Niko nije progovorio.
Alejandro je zurio u mene kao da sam odjednom postala potpuno druga osoba.
„Ti… ti nemaš novca.“
Ricardo je otvorio svoju aktovku.
„Ovde su vlasnički listovi, ugovori i bankovni izvodi. Stan u Polancu kupila je gospođa Mendoza koristeći svoju predbračnu imovinu, i to je imovina zaštićena važećim zakonima o bračnoj imovini. Kartice koje ste koristili bile su dopunske kartice koje je plaćala gospođa Mendoza. A mesečni transferi poslati vašim roditeljima bili su takođe njena dobrovoljna podrška.“
Njegova majka je prislonila ruku na usta.
„Jesi li otplatila naš dug pre pet godina?“
„Jesam.“
„A mesečni novac?“
„I to.“
Alejandrov otac se skljokao na klupu.
Setila sam se ručka od pre tri godine u Hidalgo.
Njegova majka je tada uperila viljušku u mene, govoreći da sam zavisna žena koja nije sposobna ni da im podari unuče.
