„Exact asta vrea Teresa.”
„Nu mai pot suporta asta.”
„Atunci nu te mai lupta pentru bani.”
Lucía și-a ridicat privirea.
„Pentru ce atunci?”
„Pentru numele tău.”
Două zile mai târziu, s-a întâmplat ceva și mai rău.
Lucía ieșea din biserica în care intrase în căutarea câtorva minute de liniște, când a zărit-o pe Camila.
Părul fostei mirese era ciufulit și avea cearcăne întunecate. După scandalul financiar, logodnicul ei anulase nunta pentru totdeauna.
„Mi-ai distrus viața.”
„Nu eu am condus mașina în noaptea aceea, Camila.”
Tânăra a încremenit.
„Tu nu știi nimic.”
„Știu despre băiatul pe care l-ai lovit.”
Camila i-a apucat haina lui Lucía.
„Dă totul înapoi, sau îți jur, o să regreți fiecare pas pe care îl faci pe stradă!”
„Las-o.”
Amândouă s-au întors.
Diego Navarro stătea în spatele lor, bărbatul care ar fi trebuit să se căsătorească cu Camila.
Expresia feței Camilei s-a schimbat într-o clipă.
„Diego… iubirea mea, ea m-a provocat.”
Bărbatul a clătinat încet din cap.
„Am auzit destul.”
Apoi s-a uitat la Lucía.
„Familia mea s-a interesat de familia Salgado după ce sala a anulat nunta. Am descoperit datorii despre care nu ni s-a spus niciodată. Am aflat de asemenea că Teresa se aștepta ca familia mea să investească capital în Transportes Salgado după nuntă.”
Atunci Lucía a înțeles.
Nunta nu fusese niciodată doar o nuntă.
Era ultima încercare a Teresei de a pune mâna pe bani noi.
Diego a plecat fără să se mai uite la Camila.
În acea după-amiază, Lucía a primit un telefon.
„Lucía Hernández?”
„Da.”
„S-a depus o plângere împotriva dumneavoastră pentru suspiciune de fraudă și falsificare de documente. Sunteți obligată să vă prezentați la parchet.”
Lucía s-a dus cu avocatul.
Totuși, a înțeles planul în momentul în care a văzut dosarul.
Teresa susținea că, acum trei ani, Lucía falsificase documentele de transfer al proprietății și își însușise ilegal bunurile familiei.
Chiar atașase și o expertiză privată care punea la îndoială autenticitatea câtorva semnături.
„Asta e o minciună”, a spus Lucía.
Procurorul răsfoia hârtiile.
„Soacra dumneavoastră susține că nu a avut niciodată intenția reală de a transfera proprietatea.”
„Atunci întrebați-o de ce a declarat timp de trei ani la administrația fiscală că eu sunt proprietara cotelor.”
Bărbatul și-a ridicat privirea.
În acel moment, Arturo și încă un bărbat, mai în vârstă, au intrat.
Lucía nu l-a recunoscut.
Arturo a pus dosarul pe masă.
„Permiteți-mi să vi-l prezint pe Ernesto Valdés.”
Bărbatul și-a ridicat legitimația oficială.
Era notarul care autentificase transferurile inițiale de proprietate cu trei ani în urmă.
Luni întregi, Teresa susținuse că notarul era mort.
Nu era adevărat.
Ernesto pur și simplu și-a închis biroul și a trăit retras lângă Lacul Chapala.
Cu toate acestea, actele notariale existau în continuare.
Și a păstrat copii legalizate ale corespondenței care a precedat tranzacțiile.
E-mailuri.
Instrucțiuni.
Mesaje.
Într-unul dintre ele, Mauricio a scris:
„Lucía trebuie menționată ca proprietar pentru a proteja bunurile de creditori. Oricum nu va verifica documentele.“
Într-altul, Teresa a întrebat:
„Cât timp trebuie să lăsăm totul pe numele ei ca să nu trezim suspiciuni?“
O tăcere grea s-a lăsat peste birou.
În plus, avocatul Lucíei a prezentat dovezi care arătau că familia recunoscuse validitatea transferului timp de trei ani în fața băncilor, a autorităților fiscale și a furnizorilor.
Nu puteau susține că documentele erau falsificate atâta timp cât le folosiseră ei înșiși ani de zile.
Procesul împotriva Lucíei a început să se prăbușească.
În schimb, au apărut întrebări mult mai neplăcute legate de familia Salgado.
De ce transferaseră bunurile când creditorii le cereau bani?
De ce folosiseră semnătura electronică a Lucíei?
De ce fuseseră plătite cheltuielile legate de accidentul Camilei cu bani din compania Transportes Salgado?
Direcția investigației s-a inversat.
Teresa nu mai publica videoclipuri.
Mauricio nu mai suna.
Camila dispăruse de pe rețelele sociale.
În lunile următoare, Lucía a făcut ceea ce știa ea mai bine.
A studiat cifrele.
Auditul a scos la iveală cheltuieli personale atribuite companiei Transportes Salgado cu ani în urmă: călătorii, note de restaurant, rate la mașini, bijuterii, datorii la carduri de credit și bani transferați unor oameni care nu lucraseră niciodată pentru firmă.
În cele din urmă, la sfatul avocaților săi, Mauricio a semnat un acord de partajare a bunurilor.
Compania și-a recuperat vehiculele și alte bunuri cumpărate cu fondurile firmei.
Împotriva Teresei a fost demarată o procedură judiciară pentru declarații false și implicarea ei în multiple tranzacții financiare.
Cazul adolescentului lovit de Camila a fost reexaminat de autoritățile competente după ce au ieșit la iveală documente care nu fuseseră niciodată incluse în dosarul inițial.
Lucía nu a cerut favoruri.
Nu a cerut răzbunare.
Pur și simplu a încetat să-i mai protejeze.
Și exact asta era ceea ce niciunul dintre ei nu se așteptase.
Luni mai târziu, a venit ziua în care Teresa a trebuit să părăsească vila.
Lucía a sosit împreună cu avocatul și personalul pentru inventar.
Vecinii priveau de după porțile lor.
Femeia care ani de zile se lăudase cu petreceri, mașini de lux și bijuterii se certa acum pentru fiecare obiect în parte.
„Tabloul acela este al meu!“
👉 Citește partea finală (5/5) >>
