Mama mea și-a încrucișat brațele.
– Patricia este aici în fiecare săptămână. Mă duce la doctor, merge la cumpărături, este alături de mine. Tu ai decis să te muți departe. Tu ai decis să divorțezi. Deciziile au consecințe.
Doar m-am uitat la ea.
Nu am contrazis-o.
M-am întors în sufragerie.
Pe la ora unsprezece, Sofía a șoptit:
– Mamă, mă doare spatele.
Mi-am privit cei doi copii pe podea.
Și în acel moment, ceva din mine a încetat complet să mai cerșească dragoste.
M-am aplecat spre Sofía și am spus cu o voce prea încetă pentru ca altcineva să o audă:
– Fă-ți bagajele, draga mea. Mergem acasă.
A existat ceva ce mama nu știa.
Timp de trei luni îi pregătisem în secret ceva uriaș.
Dar în noaptea aceea, am decis să mai fac un apel telefonic.
Ea nu avea nici cea mai mică idee ce avea să se întâmple când avea să afle cine plătește totul.
CAPITOLUL 2
Pe la trei dimineața ne-am întors în apartamentul nostru din Ciudad de México.
L-am dus pe Mateo adormit în brațe până la patul lui. Sofía a intrat în camera ei pe jumătate adormită, iar când am învelit-o, și-a întins picioarele până la capăt, ca și cum abia atunci își amintise cum e să dormi într-un pat.
Telefonul meu vibra.
Mama îmi trimisese
– Mătușă… Mama mea menționează vreodată că fac ceva pentru ea?
Se lăsase liniștea.
– Ah, Gaby…
Și asta a fost de ajuns.
Dar apoi a adăugat:
– Săptămâna trecută la biserică a spus că Patricia organizează cu siguranță ziua ei de naștere.
Am închis ochii.
Mama credea că Patricia se ocupase de tot.
Aceeași Patricia care râdea în timp ce fiica mea se uita la sacul de dormit de pe podea.
Am scos primul contract.
Am sunat la haciendă.
– Bună ziua. Aici Gabriela Mendoza. Aș dori să anulez evenimentul din 12 decembrie.
– Doamnă, din păcate nu putem returna o parte din avans.
– Știu.
– Sunteți sigură?
M-am uitat spre ușa camerei copiilor.
– Absolut.
Apoi am sunat serviciul de catering.
Apoi fotograful.
Brutăria.
Florăria.
Firma de închiriat mobilier.
Muzicienii.
Cabina foto.
Una după alta.
Nu am țipat.
Nu am amenințat.
Am spus doar următoarele:
– Planurile s-au schimbat. Vă rog anulați.
Urma să pierd în jur de treizeci de mii de pesos din cauza avansurilor.
Dar am înțeles că pierderea banilor doare mai puțin decât să-i înveți pe copiii mei că trebuie să îndure umilințe doar ca să aparțină familiei.
Duminică s-a întâmplat inevitabilul.
Au sunat-o pe mama de la Hacienda ca să confirme anularea, pentru că adresa ei fusese trecută ca adresă de contact pentru sărbătoare.
Mama a răspuns la telefon.
– Ce eveniment?
– Petrecere aniversară pentru 45 de invitați.
– Cine a făcut rezervarea?
Angajatul nu a putut să dezvăluie datele mele.
Dar oricum nu era nevoie.
Cinci minute mai târziu, telefonul meu a început să sune.
Mama.
Patricia.
Iar mama.
Mauricio.
Mătușa mea.
Unchiul meu.
Rudele.
Nu am răspuns.
Când Patricia a încercat să recupereze data inițială, i-au spus că acea dată fusese dată altui client.
A căutat alt loc.
Peste tot era ocupat.
A încercat să comande același tort.
Era nevoie de o comandă cu șase săptămâni înainte.
A încercat să organizeze catering pentru 45 de persoane cu mai puțin de o lună înainte de eveniment.
Era imposibil.
În două zile am avut 98 de apeluri pierdute.
Apoi, marți după-amiază, vecina mi-a trimis un mesaj:
„Gaby, două femei stau în fața apartamentului. Cred că una dintre ele este mama ta.”
Când am ajuns acasă, Elena și Patricia așteptau deja acolo.
Mama purta elegantul palton pe care îl îmbrăca atunci când mergea la biserică, iar pe față avea acea expresie pe care o cunoșteam încă din copilărie.
– Gabriela Mendoza, spune-mi imediat ce ai făcut cu petrecerea mea de ziua mea.
I-am lăsat să intre.
Mi-am trimis copiii în camerele lor.
Apoi am scos dosarul.
L-am pus pe masă.
– Dacă chiar vrei să știi ce am făcut, stai jos.
Mama a deschis primul contract.
Când a văzut numele meu lângă avansul de 58.000 de pesos, fața i s-a albit.
Totuși, încă nu văzuse restul.
Și, cel mai important, nu știa de ce am decis să anulez totul până la ultimul detaliu.
CAPITOLUL 3
Mama strângea primul contract cu ambele mâini.
Hacienda San Jacinto.
12 decembrie.
45 de invitați.
Avans: 58.000 de pesos.
Beneficiar: Gabriela Mendoza.
Patricia stătea lângă ea.
Pentru prima dată de când sosiră, nu avea nimic de spus.
Am scos următorul document.
– Serviciu complet de catering. 39.400 de pesos.
L-am pus pe masă.
Încă unul.
– Fotograf. 9.000.
Încă unul.
– Tort de morcov cu cremă de brânză. 6.500.
Următorul.
– Flori.
Apoi:
– Închiriere de mobilier.
– Cabină foto.
– Muzică.
Am aliniat contractele unul lângă altul, în ordine, până au acoperit aproape toată masa.
Mama se uita la hârtii ca la dovada unei catastrofe.
– Tu… ai plătit toate astea?
– Da.
– Toate?
– Toate.
Patricia a luat factura.
– Dar de unde ai atâția bani?
M-am uitat la ea.
– I-am câștigat.
Era un sentiment ciudat să spun asta.
Nu am simțit mândrie.
