Am luat dosarul.
Am citit fiecare pagină în parte.
Diego devenea din ce în ce mai nerăbdător.
— Ce citești atât? Avocatul meu l-a pregătit.
— Nu semnez nimic fără să citesc.
Cinci minute mai târziu, am semnat.
Teresa s-a uitat la mine cu ochii mari.
— Nu ai de gând nici măcar să plângi?
Am zâmbit.
— De ce aș face-o?
Diego a râs.
— Măcar îți cunoști locul.
Am mers în dormitor și am scos valiza pe care o împachetasem deja cu două zile înainte.
Haine.
Cărți.
Documente personale.
Și fotografia de la prima noastră aniversare de căsătorie.
În acel moment, ceva din mine s-a frânt pentru totdeauna.
Nu pentru că a vorbit despre bani.
Cu atât mai mult pentru că el era exact acel bărbat care, pe vremea când abia își putea plăti chiria, m-a atras spre el și mi-a spus:
Că într-o zi îmi va returna totul, pur și simplu pentru că am crezut în el.
Se auzea soneria la ușă.
Era mama lui, Teresa, care venise.
Nici măcar nu a încercat să pară surprinsă când a văzut actele de divorț.
—În sfârșit, fiul meu. Era și timpul.
Apoi s-a uitat la mine cu acea privire pe care învățase să o îndure ani de zile.
—Mariana, fii rezonabilă. Diego are un viitor strălucit în față. Are nevoie de o femeie care să-l poată urma, care cunoaște oameni importanți și îi poate deschide uși. Tu ești o fată cinstită, dar cu asta nu poți construi o carieră mare.
Diego a dat din cap.
—Apartamentul este pe numele meu. Și mașina este. Ia-ți lucrurile și pleacă. Nu vreau nimic de la tine, și nici tu să nu iei nimic de la mine.
Am ridicat dosarul.
Am citit fiecare pagină.
Diego devenea nerăbdător.
—De ce citești atât de mult? Avocatul meu l-a pregătit.
—Nu semnez niciodată nimic fără să citesc — am răspuns.
Cinci minute mai târziu, am semnat.
Teresa și-a deschis ochii mari în timp ce mă privea.
—Nu o să plângi deloc?
Am zâmbit.
—De ce?
Diego a râs.
—Măcar îți știi locul.
Am mers în dormitor și am scos valiza pe care o împachetasem deja de două zile.
Haine.
Cărți.
Documente personale.
Și o fotografie de la prima noastră aniversare a căsătoriei.
Nimic altceva.
Când am pășit prin ușă, Diego abia dacă și-a ridicat privirea de la telefon.
—Toate cele bune.
—Și ție.
Ușa s-a închis în urma mea.
Trei ani de căsătorie s-au încheiat cu un clic sec al broaștei.
Am sunat un taxi.
De îndată ce clădirea a dispărut din câmpul vizual în urma noastră, am scos telefonul și am format un număr pe care nu îl sunasem de luni de zile.
Au răspuns aproape imediat.
—Bună seara, doamnă Mariana.
Priveam luminile bulevardului Avenida Vallarta care se reflectau în geamul mașinii.
—S-a terminat.
Bărbatul de la celălalt capăt al liniei a tăcut.
—Să trimitem mașina după dumneavoastră?
—Nu. Mâine.
—Mâine?
Am inspirat adânc.
—Cheamă întregul consiliu de administrație la o ședință la nouă. Întrerupe-mi concediul și pregătește toate rapoartele grupului. De mâine mă întorc oficial.
Tonul acelui bărbat s-a schimbat imediat.
—Am înțeles, doamnă președinte.
Am închis.
În urma mea am lăsat un apartament, o căsnicie și un bărbat care credea cu tărie că s-a descotorosit de o femeie fără valoare.
Diego era complet inconștient de ceea ce avea să descopere curând.
CAPITOLUL 2
A doua zi dimineață m-am trezit în casa familiei mele din Zapopan.
Cea mai bună prietenă a mea, Laura, m-a sunat înainte de ora opt.
—I-ai spus?
—Nu.
—Mariana, omul acela a divorțat de tine pentru că a crezut că ești săracă.
—Exact de aceea nu îi voi explica nimic.
Familia mea a fondat Grupo Altavista acum mai bine de treizeci de ani.
Totul a început cu o companie de transport maritim.
Și de-a lungul anilor a crescut într-un holding corporativ care cuprinde companii de logistică, tehnologie, producție și servicii.
Prije godinu dana, nakon očeve bolesti, preuzela sam poziciju predsjednice upravnog odbora.
Međutim, kada sam se udala, zatražila sam odsustvo sa operativnih dužnosti.
Željela sam normalan brak.
Radila sam nekoliko sati nedjeljno u porodičnoj fondaciji i zauzvrat primala mjesečnu platu od osamnaest hiljada pezosa.
Ta plata je bila stvarna.
Diego jednostavno nikada nije pitao odakle potiču moje akcije, investicije ili dividende.
Niti se previše raspitivao o mojoj porodici.
U početku, upravo je to bio razlog što sam se zaljubila u njega.
Mislila sam da me voli zbog toga što jesam.
Kada sam upoznala Diega, on je bio menadžer prodaje.
Radio je neumorno i pokretala ga je ambicija koja se još uvijek nije pretvorila u aroganciju.
Godinu dana nakon našeg vjenčanja, njegova kompanija je sklopila partnerstvo sa jednom od kompanija Grupo Altavista.
Diegu je pružena prilika da se prijavi za vođenje velikog projekta.
Te večeri obavila sam samo jedan telefonski poziv.
—Ocijenite sve po potpuno istim kriterijumima. Ako je Diego dovoljno dobar, dajte mu priliku. Ako nije, ne bi trebalo da dobije nikakav poseban tretman zbog mene.
Zaslužio je to svojim sopstvenim zaslugama.
Onda su došli novi projekti.
Unapređenja.
Veća plata.
Nikada nikome nisam rekla da ga unaprijedi.
Jedino sam se pobrinula da mu niko ne stoji na putu zbog unutrašnje politike i da se njegov učinak pravedno vrednuje.
Problem je bio u tome što je Diego svaki novi uspjeh koji je postizao počeo da tumači kao dokaz da je superioran u odnosu na druge.
Promijenio je auto.
Zatim sat.
Zatim prijatelje.
I na kraju, svoju perspektivu o meni.
Nedjelju dana nakon našeg razdvajanja, objavio je fotografije sa Fernandom, ćerkom lokalnog biznismena.
Bila je elegantna.
