Bila je pripadnica višeg društva.
Veoma se opušteno snalazila na poslovnim događajima.
Na poslovnoj večeri, neko je pitao Diega o meni.
Pred nekoliko rukovodilaca, dao je sljedeći odgovor:
— Nismo bili jedno za drugo. Trebala mi je žena na mom nivou. Zarađivala je osamnaest hiljada pezosa i nije imala veze.
Dok je sve to govorio, po prvi put u tri godine, zakoračila sam u salu za sastanke upravnog odbora Grupo Altaviste.
Više od dvadeset vrhunskih izvršnih direktora ustalo je istovremeno.
— Dobro jutro, gospođo predsjednice.
Satima smo pregledali rezultate.
Konačno, generalni direktor je preda mnom stavio ocjene različitih lidera grupe.
Među njima je bio Diegov dosije.
Njegovi rezultati prodaje su bili dobri.
Međutim, dosije je sadržao i nove žalbe.
Ponižavanje podređenih.
Odluke koje prevazilaze njegova ovlašćenja.
Uvrede i pogrdne primjedbe upućene zaposlenima sa niskim platama.
Zatvorila sam dosije.
— Da li je sve ovo dokumentovano?
— Da.
— Onda ga ocijenite kao i sve druge menadžere. Ne želim ni posebne privilegije ni ličnu kaznu za njega.
Mjesec dana kasnije, morali smo da se vratimo u porodični sud da finalizujemo razvod.
Došla sam sama.
Diego je čekao napolju sa Terezom i Fernandom.
Maica lui m-a măsurat din cap până în picioare.
— E bine că ai venit. Acum fiul meu poate în sfârșit să înceapă o viață nouă cu cineva care i se potrivește cu adevărat.
Fernanda zâmbi stânjenită.
Nu am răspuns.
Audiența a fost scurtă.
Nu am avut copii.
Nu au existat bunuri comune pentru care să ne certăm.
Și amândoi am acceptat desfacerea căsătoriei.
Când am ieșit afară, Teresa și-a strecurat brațul prin al Fernandei.
— Vezi, fiule? O femeie ca aceasta este cea care poate să stea cu adevărat alături de tine.
Am continuat să merg spre ieșire.
În acel moment, câteva mașini negre s-au oprit în fața clădirii.
Diego s-a încruntat.
Din prima a coborât Arturo Cárdenas, directorul general al companiei la care lucra Diego.
Diego și-a îndreptat imediat sacoul și a făcut un pas spre el.
— Domnule inginer Cárdenas, bună dimineața! Ce surpriză uriașă să vă văd aici.
Arturo i-a încuviințat doar ușor din cap.
Apoi a trecut pur și simplu pe lângă el.
Drept spre mine.
S-a oprit în fața tuturor, și-a înclinat ușor capul și a vorbit cu totul firesc:
— Bună dimineața, doamnă președinte. Consiliul de administrație vă așteaptă deja.
În spatele meu nimeni nu a scos o vorbă.
CAPITOLUL 3
M-am întors.
Fața lui Diego se înțepenise complet.
Teresa își plimba privirea de la Arturo la mine, ca și cum încerca să înțeleagă ce fel de glumă este aceasta.
Fernanda a reacționat prima.
— Care președinte?
Arturo a răspuns în locul meu.
— Președinta consiliului de administrație al Grupo Altavista.
Diego a râs nervos.
— Nu… aici a fost o greșeală.
Arturo s-a uitat serios la el.
— Nu există absolut nicio greșeală.
— Dar ea lucrează într-un birou. Câștigă optsprezece mii de pesos.
M-am uitat la el.
— Și este adevărat.
— Atunci… ce înseamnă toate acestea?
— Salariul meu la fundație a fost într-adevăr de optsprezece mii de pesos. Doar că nu ți-am spus niciodată că aceasta reprezenta întreaga mea valoare netă.
Diego a deschis gura.
Dar nu a putut să vorbească.
Arturo a adăugat:
— Grupo Altavista administrează mai multe companii. Printre ele se numără și compania la care lucrezi tu.
Sângele i s-a retras din față.
Teresa a făcut un pas mai aproape de mine.
— Toate acestea îți aparțin?
— Sunt președinta și acționara consiliului de administrație — am răspuns. — Ca să administrez un grup corporativ, nu trebuie să dețin o sută la sută din fiecare companie în parte.
— Păi, de ce nu ai menționat niciodată asta?
Întrebarea mi s-a părut ciudată.
— Pentru că, atunci când m-am căsătorit cu Diego, am vrut să aflu dacă sunt capabilă să construiesc o viață în care numele meu de familie și banii mei să nu fie lucrurile cele mai importante.
Diego se uita la mine ca și cum m-ar fi văzut pentru prima dată în viața lui.
— Mariana… ai ajutat la promovările mele?
— Nu așa cum crezi tu.
I-am spus doar ceea ce trebuia să știe.
Da, am vrut ca fiecare evaluare a lui să fie imparțială.
Da, în unele cazuri am cerut recenzii ale proiectelor la care a participat.
Dar nu am ordonat niciodată să fie promovat și nu am obligat niciodată pe nimeni să-l angajeze.
— Când făcea treabă bună, îmi doream ca munca lui să fie apreciată. Când făcea greșeli, ceream ca regulile care se aplică tuturor să se aplice și pentru el.
Diego și-a coborât privirea.
Dintr-odată, multe lucruri i s-au limpezit în minte.
Negocierile de afaceri care se redeschiseseră în mod misterios pentru el.
Proiectele la care primise o a doua șansă.
Serile pe care le petreceam ore întregi la telefon, din biroul meu, spunând că e o „întâlnire de afaceri”.
Timp de trei ani, nu l-am mințit nici măcar o dată.
Pur și simplu presupusese că e imposibil ca o femeie tăcută și introvertită să aibă vreo putere.
„Mariana, stai…”
„Avem o ședință”, interveni Arturo.
Am dat din cap.
Înainte să intru în mașină, Diego a strigat după mine una din urmă.
„De ce nu mi-ai spus când am vrut divorțul?”
L-am privit una din urmă.
„Pentru că, dacă trebuia să știi câți bani am ca să decizi dacă sunt demnă să fiu soția ta, atunci căsnicia noastră se terminase de mult.”
Am intrat în mașină.
Pe drum, telefonul meu a început să vibreze.
Diego.
Unu.
Doi.
Trei.
L-am blocat.
Arturo, stând în fața mea, se întoarse.
