Străinul a condus-o pe Lucía până la o scenă mică, a luat microfonul în mână și s-a uitat la Teresa.
„Sunt Arturo Ferrer. Proprietarul acestei săli de evenimente.”
Sângele a dispărut de pe fața Teresei.
„Și cu regret vă anunț că petrecerea se încheie chiar aici.”
Camila a sărit în picioare.
„Nu puteți face asta! S-a plătit!”
Arturo a scos o mapă.
„Nu. Două plăți programate au fost respinse azi-dimineață. În conturile din care intenționați să plătiți recepția nu sunt fonduri suficiente.”
Un murmur a străbătut sala.
Arturo s-a uitat la Mauricio.
„Familia ta practic a dat faliment.”
Lucía a simțit cum pământul i se fură de sub picioare.
Ani la rând i-au spus că ea este cea săracă în această familie.
Arturo s-a aplecat mai aproape de ea.
„Și asta nici măcar nu e cel mai important lucru, Lucía. Există ceva ce trebuie să afli în seara asta.”
Câteva ore mai târziu, Arturo stătea în fața ei într-o cafenea și a deschis al doilea dosar.
Înăuntru se afla actul de proprietate pentru casa în care locuiau, documentele de proprietate pentru firma Transportes Salgado și hârtiile pentru două depozite.
Pe fiecare dintre ele, ca proprietar majoritar, figura exact același nume:
Lucía Hernández Ortega.
„Acum trei ani”, a spus Arturo, „când creditorii au început să-i presioneze, au transferat bunurile pe numele tău ca să le ascundă. Au presupus că nu vei verifica niciodată ce semnezi.”
Lucía a uitat să respire.
Vila, în care Teresa se purta cu ea ca cu o oaspete.
Compania în care Mauricio se fălea ca proprietar.
Depozitele.
Din punct de vedere juridic, totul era pe numele femeii pe care, cu doar câteva ore înainte, o numiseră în fața a o sută de oameni o parvenită.
Iar Lucía încă nu avea habar ce avea să găsească atunci când se va întoarce în propria casă…
PARTEA 2
Cheia Lucíei a alunecat în broasca vilei.
Dar nu s-a întors.
Mauricio schimbase încuietorile.
Această descoperire a fost și mai dureroasă decât umilința de la nuntă.
Soțul ei plănuia să o dea afară cu mult înainte de asta.
Lucía a chemat un lăcătuș, a arătat documentele de proprietate și în cele din urmă a intrat înăuntru.
A urcat până în dormitor. Voia doar să-și ia câteva haine și apoi să petreacă noaptea la un hotel.
Atunci a văzut o femeie în patul ei.
Era Natalia, cea mai bună prietenă a Camilei.
Purta halatul Lucíei.
„Credeam că Mauricio ți-a spus deja că nu te mai întorci”, a spus ea zâmbind.
Pe noptieră se afla un test de sarcină.
Două liniuțe.
— Suntem împreună de aproape doi ani — a continuat Natalia. — După nuntă, ai fi semnat câteva hârtii. Mauricio ar fi recuperat totul, iar tu ai fi dispărut din viețile noastre.
Lucía nu a țipat.
S-a uitat în jur, și-a scos telefonul și a sunat la paza ansamblului rezidențial.
Douăzeci de minute mai târziu, Mauricio a sosit, furios.
— Aceasta este casa mea!
Șeful pazei a verificat documentele.
— Nu, domnule. Conform evidențelor, proprietara este doamna Lucía Hernández.
Mauricio și Natalia au ajuns în cele din urmă în fața porții, în ploaie torențială.
Familia Salgado însă a ripostat rapid.
Luni, Teresa a apărut la locul de muncă al Lucíei împreună cu trei rude.
— Această femeie ne-a jefuit! — striga ea în fața colegilor Lucíei. — Ne-a dat afară în stradă după tot ce am făcut pentru ea!
Directorul companiei a chemat-o pe Lucía în birou.
— Nu vreau scandal. Rezolvă-ți problemele familiale, sau voi fi nevoit să-mi reevaluez poziția față de tine.
Umilită și epuizată, Lucía aproape a renunțat.
Atunci a sunat-o Arturo.
— Nu gândi ca o soție. Gândește ca un contabil. Scormonește prin Transportes Salgado.
Lucía s-a conectat la sistemul financiar al companiei.
A găsit un transfer de 780.000 de pesos către un avocat penalist.
Două zile mai târziu, alți 460.000 de pesos fuseseră transferați unei clinici private.
Ambele tranzacții fuseseră autorizate cu semnătura ei electronică.
Lucía a verificat datele.
Și și-a amintit ceva.
Cu un an în urmă, Camila venise acasă fără jeep-ul ei. Tremura și mirosea a alcool.
Teresa spusese că avusese loc „un mic accident“.
Documentele, însă, spuneau o cu totul altă poveste.
Camila lovise un adolescent.
Familia plătise avocați, tratament și o înțelegere privată ca să nu ajungă cazul în presă.
Și pentru toate acestea, folosiseră banii din compania Lucíei.
Dacă autoritățile ar fi pornit o anchetă, numele Lucíei ar fi fost peste tot.
Atunci a înțeles de ce Teresa voia atât de disperat să recâștige controlul.
Nu era vorba doar despre bani.
Voia să distrugă dovezile.
În acea după-amiază, Mauricio a cerut să se întâlnească cu ea.
A sosit neras, în haine șifonate, cu lacrimi în ochi.
– Natalia m-a părăsit – a spus el. – Tot ce voia era banii. Mama ne-a distrus, Lucía. Hai să vindem tot, să plătim datoriile și să o luăm de la capăt. Tu și cu mine. Ca pe vremuri.
Pentru prima dată după mai multe zile, Lucía s-a clătinat.
Și-a amintit de acel student care îi aducea cândva flori pentru că nu-și permitea trandafiri.
