Membrii Consiliului Universitar au coborât din ele.
Decanii.
Avocații.
Și secretarul meu, Sebastián Ríos.
Sebastián m-a văzut acoperită de vopsea roșie din cap până în picioare și a pălit.
A început să alerge spre mine.
„Doamnă rector Mendoza!”
O tăcere mormântală s-a lăsat peste piață.
Paznicii m-au eliberat pe loc.
Mauricio a deschis gura.
Niciun sunet nu a ieșit din ea.
Sebastián și-a scos sacoul și mi l-a pus pe umeri.
„Îmi cer iertare, doamnă rector. V-am căutat prin tot universitatea.”
Don Ernesto Barragán, președintele Consiliului Universitar, a văzut mâna mea care sângera.
„Valeria, cine ți-a făcut asta?”
Mi-am șters puțină vopsea de pe față și l-am arătat pe Mauricio.
„Întrebați-l pe prorector. Acum doar câteva minute, îmi explica cum aici el este singura lege.”
Renata a făcut un pas înapoi.
Dar încă nu știa că umilirea publică a noii rectoare a universității nu era cea mai mare problemă a ei.
Adevărul care avea să iasă curând la iveală va distruge mult mai mult decât reputația ei.
PARTEA 3
Mauricio și-a revenit primul.
„Totul a fost o neînțelegere. Nu știam că sunteți dumneavoastră rector.”
„Exact aceasta este problema”, am răspuns. „Dacă ați fi știut cine sunt, m-ați fi tratat altfel? Dacă aș fi fost o studentă obișnuită, ar fi fost în regulă să-mi luați lucrurile, să-mi rupeți rochia și să încercați să mă faceți să îngenunchez?”
Mauricio s-a uitat la șeful securității.
„Nu am ordonat niciodată violență. Arturo a acționat pe cont propriu.”
Arturo a pălit.
„Domnule prorector, ați spus…”
„Taci!”
Don Ernesto a ridicat mâna.
„Aici nimeni nu va închide gura nimănui. Din acest moment, fiecare înregistrare de pe camere, raport și jurnal de serviciu al angajaților prezenți trebuie păstrat.”
M-am uitat la Sebastián.
„Împreună cu dosarul care a sosit aseară.”
Mauricio a ridicat brusc capul.
Sebastián a deschis dosarul.
„Contracte atribuite companiilor legate de membrii familiei, renovări supraevaluate, burse inexistente și dovezi care indică manipularea camerelor în locațiile unde fuseseră depuse plângeri anterior.”
Un murmur indignat s-a răspândit printre studenți.
„Anul trecut m-au obligat să-mi retrag plângerea!”, a strigat o fată.
Picături de sudoare au apărut pe fruntea lui Mauricio.
„Asta trebuie investigat.”
„Și vom investiga”, am răspuns. „Până atunci, vă suspend.”
Arturo și coordonatorul pentru probleme studențești au fost și ei eliberați imediat din funcții.
Renata însă continua să-și susțină versiunea.
„Doar pentru că ea este rector, totuși ea a început toată povestea apărând în rochia falsă.”
Sebastián s-a uitat mai întâi la rochia ei, apoi la a mea.
„Rochia doamnei rector este o piesă originală de Amalia Ferrer.”
Renata a râs nervos.
„Imposibil. Amalia s-a pensionat deja.”
„Nu este făcută la comandă”, am spus. „A fost un cadou.”
Am cunoscut-o pe Amalia cu ani în urmă.
Am ajutat-o să digitalizeze întreaga arhivă a designurilor sale.
Când s-a pensionat, mi-a dăruit această rochie.
Anul trecut, valoarea ei a fost chiar evaluată oficial pentru o expoziție caritabilă.
„Patru milioane opt sute de mii de pesos”, a adăugat Sebastián.
De data aceasta nimeni nu a râs.
Toți s-au uitat la rochia Renatei.
„A ta este croită după un tipar diferit, iar cusăturile sunt și ele diferite”, i-am spus. „Dacă ți-au vândut-o ca original, ai fost înșelată.”
Fața Renatei s-a înroșit.
„Hainele mele nu sunt un fals!”
„Atunci va fi ușor de demonstrat.”
Transmisiunea live continua.
Zeci de mii de oameni au auzit fiecare cuvânt.
Renata a schimbat rapid subiectul.
„Familia mea a donat treizeci de milioane de pesos acestei universități!”
Sebastián mi-a înmânat contractul de donație, pe care încă lipsea ultima plată.
L-am deschis în fața tuturor.
„Donația nu cumpără impunitate.”
Am rupt exemplarul oficial în două.
„De astăzi întrerupem orice colaborare cu grupul Salgado. Și nu vom accepta restul de douăzeci de milioane de pesos.”
„Nu poți face asta!”
„Tocmai am făcut-o.”
În acel moment a apărut Daniel Cortés — omul de afaceri care cu ani în urmă participase la unul dintre programele tehnologice pe care le coordonasem.
Familia lui administra unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din țară.
Renata s-a grăbit imediat spre el.
„Daniel, spune-i că face o greșeală! Familiile noastre vor finaliza împreună proiectul coridorului industrial.”
Daniel a ridicat o sprânceană.
„Grupul Cortés a refuzat acea ofertă acum trei săptămâni.”
Renata a pălit.
„Mai mult”, a continuat Daniel, „de astăzi am suspendat toate negocierile viitoare cu grupul Salgado până când nu se vor clarifica neregulile descoperite în mai multe proceduri de achiziții publice.”
„Ai făcut tu asta?”, a țipat Renata la mine.
„Nu.”
Daniel a măsurat-o rece din cap până în picioare.
„Profesoarka Valeria nema potrebe da traži usluge od mene. Pre četiri godine, tehnologija koju je razvio njen tim pomogla je da se spase jedna od naših fabrika. Zato joj je moj otac ponudio udeo u kompaniji. Ona ima sopstveno bogatstvo.”
